Exact acum 125 de ani, pe 8 martie 1899, editorii de la Signs ot the Times publicau o declarație a Spiritului Profeției care se dovedește astăzi a fi cea mai concisă, completă și categorică ecuație a teologiei și misiunii acestui popor:

„Când a venit prima oară în lumea noastră, divinul și umanul erau împletite în El. Aceasta este singura noastră speranță. Fiul Omului este deplin calificat să fie începătorul unei omeniri care se va uni cu divinitatea prin părtășie de natură divină” (ST 8 martie 1899).

Este de fapt ecuația fundamentală a creației lui Dumnezeu, scopul Său etern prin care produce și întreține viața veșnică în neprihănire pentru miliardele de locuitori ai cerului.

În Hristos, Dumnezeu anunța familia Sa de pe pământ că guvernarea divină este dispusă și capabilă să extragă din aspra robie a păcatului pe oricine acceptă scopul Său etern. Este singura noastră speranță.

La primul contact cu această declarație inspirată, noi toți ne-am gândit doar la felul în care vindecă Dumnezeu pe oamenii ultimei generații, în Marea Zi a Ispășirii finale. Se pare că ea înseamnă mult mai mult decât atât.

Apariția acestei omeniri unită cu divinitatea este argumentul suprem și final în ultima ședință a instanței care judecă acuzațiile grave aduse Creatorului nostru cu privire la metoda Sa de a produce și întreține viața în univers. Pe baza mărturiei lor tribunalul ceresc va da un verdict convingător pentru juriu, toți vor constata că apariția Miresei din Apocalipsa 19 este dovadă suficientă că acuzațiile nebuneși ale Acuzatorului nu sunt fondate, și astfel lunga controversă dintre bine și rău ajunge la finalul ei.

Nu este de mirare, deci, că Acuzatorul lui Dumnezeu nu este sub nicio formă dispus să permită aici, în jurisdicția lui, apariția unei omeniri unite cu divinitatea prin părtășie de natură divină. Era cât se poate de clar că el va face imposibilul spre a împiedica percepția scopului etern al lui Dumnezeu, demonstrația acestui scop în Hristos și concluzia logică a acestei demonstrații: Un popor eliberat de Icabod și născut în Emanuel.

Materialul din Signs of the Times este preluat din Manuscript 88, scris în 1898. Cu câteva paragrafe înaintea acestui citat celebru, autoarea ne oferă contextul, fără niciun dubiu referitor la sesiunea de la Minneapolis, 1888. Iată cuvintele ei:

„Mulți dintre cei de la care poporul așteaptă învățătură nu își conduc turma la apa curată a vieții. Când cineva se trezește, cercetând Scriptura spre a afla care este adevărul... este acuzat că produce mult rău, deoarece pretinde că a descoperit o comoară ascunsă... Cum este tratat de către conducătorii religioși? La fel cum a fost tratat Hristos de liderii evrei. Este expus batjocurii publice. Pastorii îl denunță de la amvoane, declarând că el produce ceartă în biserici... Sunt în joc interese veșnice, dar cei care ar fi trebuit să primească lumina cu bucurie luptă împotriva Cuvântului lui Dumnezeu ca fiind doctrine periculoase” (13LtMs, Ms 88, 1898, par. 5, 6).

Spuneți-mi că nu se întâmplă acum, aici, exact așa. Teologii și pastorii acestui popor declamă furibund de la amvoanele bisericii că solia este misticism, panteism, că este periculoasă și că oamenii își vor pierde mântuirea dacă acceptă noua lumină.

Cum ne-am trezit noi pe cap cu galaxia asta de nepoți ai lui Caiafa? Cum se poate să nu se fi rătăcit prin mioritica noastră patrie denominațională niciun nepot al lui Gamaliel?

Exact acum 125 de ani, pe 8 martie 1899, cerul a avut grijă să ne ofere cea mai strălucitoare piatră de temelie a cetății sfinte, sigiliul sfânt al guvernării divine în care sunt ascunse toate comorile de înțelepciune și pricepere, iar liderii Bisericii Laodicea fac eforturi colosale să nu permită ecuației să devină realitate, să nu permită Cuvântului să devină Trup, în cel mai critic moment al tuturor timpurilor: Ceasul judecății lui Dumnezeu.

***

...SERII VIDEO...

Cumpăna Precisă

MMA 2.0

Martor Ocular

Sanctuarul