Ultimele două săptămâni au fost pline de tensiune pentru mine. La început a fost o corespondență privată cu pastorul Myers, organizatorul OPG, dar apoi discuția a continuat pe un forum public.

M-am simțit din nou la Minneapolis, în 1888, și am înțeles din proprie experiență ce gândea sora White când a spus: „Am înțeles starea bisericii Laodicea ca niciodată mai înainte.”

Dacă ar trebui să redau în trei cuvinte rezultatul acestei ciudate bătălii, acestea ar putea fi: Îngerul nu recunoaște.

Desigur, mă refer la îngerul bisericii Laodicea, care nu recunoaște nici în ruptul capului că el este persoana căreia i se adresează Martorul Credincios.

Ca orice pastor adventist, fratele Myers este convins că el își face datoria corect, că planul pentru aducerea ploii este legitim, și că el nu are nicio responsabilitate pentru întârziere. Nu știe de ce ploaia nu a căzut timp de 120 de ani, și nici nu-l interesează. În același timp, susține sus și tare că el a primit solia 1888, crede în îndreptățirea prin credință și luptă pentru biruința asupra păcatului. El nu crede că există motive serioase pentru întârzierea ploii, și nici că pot exista evenimente cumplite în istoria noastră denominațională care Îl împiedică pe Dumnezeu să ducă lucrarea la încheierea ei.

Voi prezenta aici câteva dintre punctele principale ale dialogului nostru. Iată mesajul din deschiderea topicului, care s-a numit Operation Global Rain: Our Modern Wailling Wall.

 

„Ce s-a întâmplat?, se întreabă evreul ortodox devotat, în chin sufletesc și consternare.

„Chiar astăzi, când repetă la nesfârșit vechile preziceri pe care Domnul le-a făcut lui Avraam, Isaac și Iacov, el este în mod sincer perplex. „Când Se va trezi Dumnezeul părinților noștri să-Și împlinească făgăduințele atât de întârziate, de a trimite pe Mesia?

„Dragul nostru Clifford Goldstein ar fi bucuros să-l bată pe umăr și să-i spună: “Prietene, nu mai este nevoie să plângi! Dumnezeul lui Avraam nu a dormit și nici nu a fost nepăsător. El Și-a ținut făgăduința. El a fost credincios și L-a trimis pe Mesia – în Isus din Nazaret. Singura problemă este că părinții tăi, nereușind să-L recunoască, L-au răstignit.”

„De ce poate Cliff să-l ajute pe evreul confuz de astăzi? Pentru că el a citit și a crezut istoria alternativă a acelei vremi. A ajuns să înțeleagă faptul că niște manuscrise obscure și neoficiale sunt mai credibile decât raportul oficial al națiunii.

„Acum, în 2007, istoria se repetă.

„Poporul nostru adventist se apleacă asupra prezicerilor pe care Domnul le-a făcut în vechime despre Ploaia Târzie și este la fel de uluit ca evreii. Iar poporul nostru vrea să facă ceva. Și acel ceva se numește „Operațiunea Ploaie Globală” (operationglobalrain.com), iar spiritele s-au încins. Ei vor ca ploaia să cadă în data de 7.7.07.

„Din nefericire, de data aceasta Cliff nu îi poate ajuta, pentru că el nu crede istoria alternativă despre 1888. El este un susținător înfocat al istoriei oficiale, respingând ideea că în acea perioadă istorică Dumnezeu a dat începutul Ploii Târzii și al Marii Strigări.

„Dar aceia care au încredere în istoria neoficială despre 1888 știu că Hristos a fost respins și că Duhul Sfânt a fost ridiculizat atunci. Și că fără pocăință colectivă, nu există nicio șansă ca să vedem Ploaia Târzie.”

 

Apoi am indicat adresa unde am postat scrisoarea deschisă pentru pastorul Myers, și am invitat pe participanți la dialog.

Nu mă așteptam ca organizatorul proiectului să apară pe forum, mai ales că știam că nu a dorit să răspundă scrisorii mele atât de mult timp. Dar a venit. Și ce am înțeles din dialogul cu el m-a amuțit. Abia acum am înțeles ce vrea să spună Martorul Credincios în mesajul adresat îngerului bisericii Laodicea, când spune că starea lui îi produce o asemenea greață, încât are o permanentă senzație de vomă.

 

 

Ploaia Globlă: Punctul unu

 

În articolul principal de pe sit, intitulat “Operațiunea Ploaie Globală,” în primul paragraf, staful OPG spune așa:

„Nu au existat vorbitori speciali, ci doar un grup de ucenici rugându-se pentru nimic altceva decât revărsarea ploii târzii.”

„Nimic altceva” înseamnă nimic altceva, iar eu mă aflu sub obligația să văd ce a fost lăsat la o parte. Când marchezi o expresie cu bold și subliniere, intenția este clară: Nu există solie specială, pocăință colectivă, recunoașterea stării laodiceene sau mărturisire; nu există interes în încheierea marii controverse, în curățirea sanctuarului, nimic despre locul nostru în procesul lui Dumnezeu.

Este adevărat, peste tot pe sit există puternice chemări la pocăință, dar este o pocăință pentru păcate individuale, personale, păcatele uzuale comise zilnic și care cer mărturisire, dar nu este pocăința aceea necesară în Ziua Ispășirii Finale.

Timp de 120 de ani am avut SOMN GLOBAL de cel mai profund model. De aici, suntem acum chemați să sărim direct în PLOAIE GLOBALĂ de slăvi celeste. Nu merge așa, și nu deoarece Dumnezeu nu dorește acest lucru, ci pentru că nu poți participa la ospățul nunții fără să aibă loc nunta. Ce lipsește? Ce se află între noi și nuntă?

Dumnezeu este îndurător, și ne cheamă iară să alegem între două opțiuni: POCĂINȚĂ COLECTIVĂ GLOBALĂ, sau ZGUDUIRE GLOBALĂ.

Câteva cuvinte despre fiecare:

SOMN GLOBAL: Timp de 120 de ani, biserica a crescut, grasă și tot mai grasă numeric, dar din punct de vedere spiritual se află în somn profund. Adevărat, am avut multe proiecte, campanii, botezuri uriașe, și toate celelalte. Acum privim înapoi și înțelegem tot mai bine că ele erau programe orientate pe fapte, un fel de somnambulism spiritual generat de un tipar pre-programat al psihicului adventist. Puterea Duhului nu era prezentă în ele. Hristos a fost răstignit demult, fără să înțelegem sau să recunoaștem, și astfel a fost incapabil să Se manifeste în fața lumii prin noi.

POCĂINȚĂ COLECTIVĂ GLOBALĂ: “Îngerul” bisericii poate face o mișcare ce ar ului veacurile, făcând întoarcerea (metanoia) așa cum sugerează Martorul Credincios, în timpul și locul în care Hristos a fost străpuns, în încercarea Lui de a ne oferi cheia pentru încropeala noastră.

Permiteți-mi să folosesc terminologia OPG:

Imaginați-vă sute de pastori adventiști, administratori și angajați, la amvon sâmbătă dimineața, adresându-se turmei din sală:

„Fraților, trebuie să fac o mărturisire șocantă. Ne aflăm într-o încurcătură teribilă. Ca biserică, noi am străpuns pe Fratele Nostru mai mare în timpul sesiunii Conferinței Generale din 1888, la Minneapolis. De atunci, suntem pe cont propriu, rătăcind prin pustia păcatului fără speranță. Frații mei, eu sunt vinovat pentru așa ceva, și mărturisesc înaintea voastră și înaintea lui Dumnezeu că nu am făcut nimic spre a studia și descoperi adevărul, contând mai mult pe varianta oficială a istoriei noastre, decât pe raportul inspirat al servei Domnului. O, Dumnezeul nostru, nouă ni se cuvine să ni se umple fața de rușine, nouă, președinților noștri, savanților noștri, administratorilor noștri, și mie, cel mai neînsemnat dintre slujitorii Tăi, deoarece am păcătuit împotriva Ta. Iartă-ne Doamne, și iertați-ne voi, fraților.”

O asemenea mărturisire globală ar pune Laodicea în șoc instantaneu, deschizând drumul pentru marea reconciliere a veacurilor, Ziua Ispășirii Finale pentru cei vii. O astfel de situație este descrisă în Zaharia 12:10-13, unde poporul lui  Dumnezeu este prezentat chiar într-o stare de șoc, produsă de faptul de necrezut că noi am STRĂPUNS pe întâiul nostru născut, adică pe Întâiul nostru născut, evident. Doar după așa ceva poate avea loc Zaharia 13:1.

ZGUDUIRE GLOBALĂ: Dacă îngerul bisericii Laodicea nu este dispus să facă așa ceva, membrii vor trebui să vină în față și să spună bisericii despre fapta noastră teribilă din 1888, și despre responsabilitatea noastră colectivă pentru acea decizie letală. La fel ca ucenicii: „Fraților, ați răstignit pe Domnul slavei! Vă rugăm, pocăiți-vă!”

Ellen White descrie zguduirea:

„Am întrebat despre semnificația zguduirii pe care am văzut-o, și mi s-a arătat că ea va fi cauzată de mărturia hotărâtă declanșată de sfatul Martorului Credincios pentru cei din Laodicea. Ea va avea efect asupra inimii primitorului, și îl va face să înalțe standardul și să proclame adevărul direct. Unii nu vor suporta această mărturie hotărâtă. Ei se vor ridica împotriva ei, ceea ce va produce o zguduire în poporul lui Dumnezeu” (EW 270).

Doar după ce una dintre aceste două opțiuni se produce, putem vorbi despre Ploaia Târzie, Ploaia Globală.

 

 

Ploaia Globală: Punctul doi

 

Ideea că un adventist cu toate doagele la cap poate să aibă rezerve, ba chiar să se opună deschis unui proiect global pentru Ploaia Târzie, produce fiori în conștiința adventistă. Și reacția este brutală: “Trebuie să fie vorba de cei ce tulbură pe Israel.”

După cum vă puteți imagina, când am intrat prima oară pe situl OPG, am vânat cu pasiune măcar o slabă referire la marea controversă și caracterul lui Dumnezeu prezentat ca subiect central de inspirație pentru cititori.

În articolele principale, de prezentare a proiectului, n-am găsit așa ceva. Am citit articolele diferiților autori. Doar slabe referiri la paragrafe din contextul 1888, dar nicio urmă despre vreun act de opoziție sau rebeliune împotriva Duhului Sfânt în încercarea Lui de a ne oferi singura solie capabilă să dezlănțuie puterea teribilă a lui Dumnezeu, putere care trebuie să lumineze pământul cu slava Lui.

Acea putere se află în prezentarea lui Hristos “mai proeminent” decât a bănuit vreodată rămășița. Are de-a face cu motivul primordial al biruinței Sale asupra păcatului, adică locuirea lui Dumnezeu în El ca într-un templu. În Hristos, Dumnezeu ne spunea: „Dragul meu popor, tu ai auzit multe lucruri cumplite despre Mine. Chiar dorești să cunoști caracterul Meu, sufletul Meu, reacția Mea față de păcat? Sunt aici, locuind într-unul dintre frații voștri, adevăratul Meu templu. Dați-I atenție, cercetați-L, întrebați-L, testați-L, ascultați ce spune, dar mai ales priviți cum rezolvă situațiile complexe, cum îi tratează pe păcătoși, și apoi comparați tot ce ați auzit despre Mine în lunga voastră istorie. Și dacă vă place ceea ce descoperiți, atunci voi pune și în inima voastră legea Mea.”

Aceasta a fost soluția simplă la încropeala noastră. Ascultați:

„Niciunul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: „Cunoaște pe Domnul!” Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor” (Ier 31:34).

Pentru noi, acea făgăduință este încă în viitor, din nefericire. Ca popor, noi nutrim o imagine despre Dumnezeu care ne-a fost transmisă de către un lanț întreg de rabini care au citit pe Moise cu mahrama pe față. Chiar și pe vremea lui Pavel mahrama era prețuită:

„Dar ei au rămas greoi la minte: căci până în ziua de astăzi, la citirea Vechiului Testament, această maramă rămâne neridicată, fiindcă marama este dată la o parte în Hristos” (2 Cor 3:14).

Spre rușinea noastră, noi și astăzi privim la Dumnezeu din spatele mahramei; ne este teamă de El, teamă de dragostea Lui care este „dreaptă.” Am făcut din îndreptățire o mahramă modernă, sub care să trăim fericiți cu omul cel vechi, sub legea păcatului și a morții. Suntem încântați că avem o „relație” cu Hristos, deși încă suntem „căsătoriți” cu omul cel vechi.

Ellet J. Waggoner a văzut rana profundă a Laodiceei, expusă clar în Romani 7:3. „Dacă deci, când îi trăiește bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema adulteră.”

Aceasta este starea laodiceană. Omul cel vechi este bine-mersi, dar noi suntem înamorați de „relația” cu Hristos.

Această teologie a „relației” este predicată peste tot în creștinism, inclusiv la noi, ca autentica neprihănire prin credință, dar în realitate nu este nimic altceva decât adulter spiritual. Oficial, public, cu Hristos, în pat cu Baal. Desigur, sub o campanie puternică de negare, cât timp nu există martori. Martori Credincioși.

„Știu aventurile tale, că nu ești nici cu Mine, nici cu el. O, dacă ai fi doar cu Mine, sau doar cu el… Dar, fiindcă trăiești în adulter, nici cu Mine, nici cu el, simt că îmi vine să vomez permanent.”

Când caracterul lui Dumnezeu este văzut fără mahramă, așa cum a fost descoperit în Hristos, când leacul din Galaad va pregăti un popor care să stea în fața lumii ca „terebinți ai neprihănirii, un sad al Domnului,” atunci și doar atunci lumea va fi zguduită din temelii. Deosebirea dintre adevăratul Hristos și Baal va lăsa omenirea cu gura căscată.

„Pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ, și orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul” (Fil 2:10-11).

 

 

Ploaia Globlă: Punctul trei

 

„Noi, cei din această mișcare, nu spunem că Ploaia Târzie va veni, sau poate veni, doar pentru că ne rugăm noi pentru ea. Pur și simplu nu știm ce va face Dumnezeu. S-ar putea să nu fim gata” – Staful OPG

Nici că se poate mai adevărat.

Atunci, de ce Ploaie Târzie Globală și nu Pocăință Colectivă Globală? De ce să demarezi un proiect dacă n-ai idee „ce va face Dumnezeu”?

Martorul Credincios ne cheamă la un fel de pocăință despre care știm sigur ce va face Dumnezeu cu ea. Vezi Zaharia 12:10-13:1. Adevăratul Duh va duce acest popor la un „plânset amar,” dar nu pentru păcate individuale și idoli personali, ci din cauza înțelegerii că am străpuns pe Întâiul nostru născut, pe Fratele nostru mai mare, Capul unei noi familii omenești.

Motivul pentru care eu cred că ați numit acest proiect „Operațiunea Ploaie Globală” este acela că nu există adventist zdravăn la cap în toată lumulița asta care să poată avea ceva împotriva Ploii Târzii. Nu sunteți străini de efectele garantate ale programelor de tip „interesul clientului.” Dă-le ce-și visează și ai dat lovitura. La fel ca legea atracției în straie adventiste: Cere orice visezi, și Golul va crea acea realitate pentru tine. Fără reguli, condiții, limite [vezi detalii aici].

Dar chemarea la pocăință colectivă nu a fost niciodată populară, și de-a lungul istoriei, doar suflete singuratice precum Daniel, Moise sau Hristos au fost destul de brave să coboare atât de jos. Noi îi onorăm, dar suntem destul de reținuți în a le călca pe urme.

Gloata nu are, de obicei, apetit pentru meniuri precum vină colectivă sau interes pentru cauza lui Dumnezeu în proces. Nici chiar cei mai buni dintre ucenicii lui Hristos n-aveau habar ce face Isus în Grădină, când sângele a fost rezultatul negării voinței personale.

„S-ar putea să nu fim gata.”

Sigur că da. Lansezi o excitare de proporții globale, momești poporul cu visul vieții lui, și când nu se întâmplă nimic spui: „Știți, nu ați fost gata. Nu v-ați rugat destul. Mai este aluat în căminuri. Uleiul pentru ochii capilor de familie a fost expirat sau de proastă calitate. Nu s-au alăturat suficiente comunități. Prea mulți în biserică din cei ce nenorocesc pe Israel. Mai căutați prin dulapuri DVD-uri reprobabile. Renunțați la farduri. Vindeți inelul acela prețios din sertarul din dreapta. Data viitoare ne sforțăm mai tare. Haideți s-o repetăm pe 8.08.08” – și așa mai departe.

Cu ce se deosebesc toate acestea de ceea ce făceau clericii din vremea lui Ahab spre a aduce ploaia? Timp de trei ani ei s-au rugat zi și noapte, cu putere și hotărâre, pentru binele țării, pentru onoarea împăratului și pentru prosperitatea scumpului popor al lui Dumnezeu. Dar în zadar. Aproape că îi aud vorbind, după obositoarele sesiuni de rugăciune: „Pur și simplu nu știm ce face Dumnezeu. Poate dorește mai multă rugăciune. Sau poate nu suntem gata. Să încercăm mai cu forță.”

Vă implor, prieteni, nu vă simțiți ofensați. Acei frați erau corpul pastoral al zilei, cu familii bune și copii scumpi, bărbați respectați, cu autoritate în biserică, întăriți cu binecuvântare în numele lui Dumnezeu, cu influență serioasă asupra împăratului. Nu uitați, aici vorbim despre poporul lui Dumnezeu, și nu despre vreo națiune păgână din vecini.

În toți acești ani de foamete, nici măcar un singur membru al bisericii nu a îndrăznit să sugereze că problema este cu preoția. Singurii protestatari în viață se aflau în peșteri, ascunși de Obadia.

Ceea ce aveau ei nevoie nu era rugăciune mai multă sau acțiune decisivă. Ei aveau nevoie de alifie pentru ochi de la un Negustor ceresc. Hristos nu era în tabără, fiind înlocuit de adversarul Său, iar clasa academică a lui Israel nu știa. Pe ei nu-i interesau marea controversă, și nu știau că „viața veșnică este aceasta, să Te cunoască pe Tine.”

Ca o lecție pentru noi, la data aceea ploaia a venit doar după o Zguduire Globală. Și ni se spune că toate acestea au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.

De aceea, frați și prieteni, de ce să nu ne aplecăm cu seriozitate asupra acestui caz, și să învățăm lecția istoriei? Vă mai aduceți aminte de Santayana? „O națiune care nu își cunoaște istoria este condamnată să o repete.” De ce se întâmplă așa? Deoarece un anumit personaj folosește aceleași metode câștigătoare ori de câte ori poporul nu are habar de istoria lui.

Istoria sacră este istoria noastră, de la porțile Edenului până la a doua venire. Învață, sau pierzi în fața acelorași șmecherii ancestrale.

Înainte de a intra într-o aventură atât de riscantă, este nevoie să ne asigurăm că destinatarul rugăciunilor noastre pentru ploaie este Domnul Dumnezeul lui Israel, și nu dumnezeul Ecronului. Altfel, nu ne vom mai da niciodată jos din patul laodiceanismului nostru mortal în aceste zile, când Beelzebub îl imită pe Hristos cu un așa succes amețitor și, spre completa mea dezamăgire, neobservat de străjerii de pe zidurile Sionului.