Fiecare biserică, atunci când a devenit puternică și populară, a făcut eforturi susținute spre a evita fragmentarea, divizarea, despărțirea. Au emis dogme și doctrine clare și precise pentru credința care urma să țină poporul împreună.

Mai mult, au legiferat pedepse aspre pentru dezbinători sau dizidenți. Într-o perioadă — atunci când țara era și biserică — pentru cei care „tulbură pe Israel” pedeapsa era moartea.

Toate aceste biserici — când au devenit puternice și populare — au uitat că ele au apărut chiar prin fragmentare, o fragmentare sfântă, evident. Pentru biserica din care plecau, aceea era o fragmentare păcătoasă.

Cu biserica Laodicea lucrurile stau exact la fel. Când au părăsit „Egiptul,” „Babilonul” creștinismului popular, pionierii noștri au fost convinși că aceea este o fragmentare sfântă. Bisericile din care proveneau, din contră, au spus că este o fragmentare păcătoasă; i-au blamat, i-au exclus, le-au interpretat tendențios, malițios și chiar dușmănos credințele, i-au declarat eretici, un pericol social și chiar național.

După un secol și jumătate, acei eretici au devenit o biserică puternică și populară, super-convinși că după ei nu va mai exista nicio fragmentare, ei fiind ultima biserică din profeție, adică a șaptea. Ca toate surorile de mai înainte, Laodicea a făcut eforturi colosale spre a evita fragmentarea, deși conștientă permanent că Duhul prorociei vorbește despre o cernere, o zguduire, în pragul evenimentelor finale.

Prorocia suna așa:

„Am întrebat despre semnificaţia zguduirii pe care am văzut-o, şi mi s-a arătat că ea va fi cauzată de mărturia hotărâtă declanşată de sfatul Martorului Credincios pentru cei din Laodicea. Ea va avea efect asupra inimii primitorului, şi îl va face să înalţe standardul şi să proclame adevărul direct. Unii nu vor suporta această mărturie hotărâtă. Ei se vor ridica împotriva ei, ceea ce va produce o zguduire în poporul lui Dumnezeu” (EW 270).

Scena este zugrăvită perfect. Avem trei categorii:

— Unii din biserică prezintă o „mărturie hotărâtă” și „directă” a sfatului Martorului Credincios.

— Unii nu vor suporta această „mărturie hotărâtă,” și se vor ridica împotriva ei.

— Restul bisericii, nehotărâți și confuzi, nu vor înțelege ce se întâmplă.

Această declarație inspirată a fost publicată atunci când biserica era doar o mișcare, produsă de o fragmentare sfântă. Noi trăim astăzi împlinirea ei. La literă.

Unii — anonimi din marea gloată — prezintă sfatul Martorului Credincios ca singură soluție la ieșirea din impasul laodicean. Ei cred că „Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis poporului Său o foarte prețioasă solie prin frații Waggoner și Jones.” Ei mai cred că „solia trimisă prin frații Waggoner și Jones este o solie de la Dumnezeu pentru biserica Laodicea.”

Pentru ei, implicațiile sunt clare: Îngerul bisericii nu are aur, haină, doctorie, și nici măcar nu știe că nu le are. Martorul Credincios îi cheamă la El, dincolo de perdea, locul unde se oferă aur, haină, doctorie pentru generația în viață.

Alții — îngerul bisericii Laodicea — se ridică împotriva acestei „mărturii hotărâte” și „directe,” adică explicită și radicală. Ei nu cred că solia laodiceană este pentru biserica lor, sau pentru ei, personal. Ei sunt un simplu instrument în mâna lui Dumnezeu și prin urmare nu pot greși. Ei văd apelul Martorului Credincios ca o agitație inutilă, dezbinatoare, jignitoare la adresa lui Dumnezeu, conducătorul bisericii. Și astfel, au trecut la represalii împotriva celor care poartă solia Martorului Credincios. Ceea ce, evident produce fragmentare inevitabil.

Așa cum spunea și fratele Uriah Smith atunci când a apărut printre noi prima dată solia neprihănirii lui Hristos: „Aceasta este o lucrare de inovație și dezintegrare.” Adică, inovați, inventați într-o zonă potențial capabilă să producă fragmentare. Despărțire. Ceartă. Pierderea unității.

Majoritatea neimplicată stă confuză și se întreabă: Este o fragmentare sfântă, sau păcătoasă? Știu și ei că cernerea produce fără discuție fragmentare, despărțire; este chiar semnificația cuvântului. Sunt perfect informați că grâul va trebui despărțit de neghină, oile de capre, sfinții de păcătoși.

Purtătorii apelului Martorului Credincios spun că aceasta este o fragmentare sfântă, că ei trebuie să părăsescă tronul din Sfânta și să-L urmeze pe Hristos „dincolo de perdea” (Evrei 6:9), acolo unde primesc haina neprihănirii.

Îngerul bisericii Laodicea spune că aceasta este o fragmentare păcătoasă, că viziunea tronurilor nu ne privește, că apelul Martorului Credincios nu este pentru noi, ca popor, ci, eventual, pentru fiecare creștin inter-denominațional.

Aceasta se întâmplă acum.

Fragmentarea este inevitabilă. Din mijlocul acestui popor se ridică un grup de oameni care învață „o cântare nouă,” pe care nimeni nu o poate interpreta, în cer sau pe pământ. Compozitorul este Hristos, Marele lor Preot în slujba Sa unică din Marea Zi a Ispășirii. Ei vor fi eliberați de legea păcatului și a morții și echipați cu legea Duhului de viață. Devin poporul Fiului Omului, oameni „uniți cu divinitatea prin părtășie de natură divină” (ST 8 martie 1899).

Este aceasta o fragmentare sfântă? O fragmentare păcătoasă? Dumneavoastră decideți, cu consecințe eterne.