Teologia adventistă este destul de fragmentată asupra evangheliei, iar în ultimele decenii casele noastre de editură nu s-au sfiit să facă publice aceste vederi contrastante, în ciuda declarațiilor oficiale de unitate.

În încercarea de a face lumină asupra desăvârşirii creştine, Southern Publishing a oferit bisericii un volum de eseuri numit Perfection: The Impossible Possibility. Patru autori adventişti de renume îşi spun aici părerea cu privire la controversatul subiect al trăirii fără păcat în această lume. Cartea este cunoscută, fiind de mult timp printre noi. Nu vrem să facem aici o recenzie a ei, ci doar să subliniem un aspect destul de evitat al tezei unuia dintre autori.

Edward Heppenstall prezintă laitmotivul poziţiei lui în cuvintele: „Dacă desăvârşirea creştină înseamnă refacere aici şi acum la starea fără de păcat în care a trăit Adam şi armonie completă cu Dumnezeu, astfel ca omul să nu mai poată fi etichetat ca păcătos, Biblia nu ştie nimic despre aşa ceva.”

Se poate ca Biblia să nu ştie nimic despre aşa ceva, pentru simplul motiv că planul de mântuire nu şi-a propus deloc aşa ceva. În încheierea lucrării, Tatăl nostru ceresc va face „un lucru nou pe pământ,” adică va pregăti un grup de credincioşi care vor face mult mai mult decât a făcut Adam „în starea fără de păcat” în care se afla când a ales să treacă de partea rebeliunii lui Lucifer.

Când a ales minciuna lui Satana, Adam nu ştia nimic despre depravarea inimii fireşti. Nu ştia nimic despre experienţă în păcat, despre moşteniri genetice, degradare morală, slăbiciune psihică, dinamică de grup, presiune socială, corectitudine politică sau orice fel de tabu-uri religioase. El era plin de slava lui Dumnezeu, părtaş de natură divină şi, în plus, mediul nu exercita nici o presiune asupra conştiinţei sau fiinţei lui. Mai mult, comunica zilnic cu Făcătorul lui şi cu îngerii cereşti. Se putea consulta oricând cu ei despre consecinţele oricărei decizii pe care o lua. El nu se afla sub ameninţarea cu moartea sau sub oprobriul public atunci când a trebuit să aleagă dacă rămâne sau nu pe calea neprihănirii.

Aleşii ultimei generaţii nu vor avea asemenea condiţii impecabile. Ei vin după generaţii de robie cruntă a legii păcatului și morții. Moştenirea lor genetică este o povară cât se poate de reală. Ei au cunoscut forţa păcatului în viaţa lor, atât prin naştere cât şi prin alegere.

Mai mult, trăiesc într-o perioadă când negură mare acoperă pământul despre caracterul lui Dumnezeu, iar concepţiile religioase ale vremii sunt dintre cele mai perfide.

Şi mai mult, în vremea lor Satana a reuşit să strângă de partea lui omenirea întreagă, pe care a înhămat-o la realizarea visului de aur, iar presiunile în acest scop vor fi formidabile. Toţi cei care se împotrivesc vor fi declaraţi duşmani ai societăţii. Li se vor retrage drepturile civile, iar în final vor fi condamnaţi la moarte.

La Adam nu putem vorbi despre o natură degradată de legea păcatului și a morții. Era părtaș de natură divină, iar natura lui umană răspundea perfect sistemului de operare divin instalat în el din prima clipă a existenței lui. Era sfânt şi trăia în sfinţenie. Povara ultimei generaţii va fi infinit mai grea. Ei vor fi făcuţi părtaşi de natură divină, dar natura lor umană poartă semnele şi durerile degradării păcatului, cu toată forţa de care este acesta în stare. Ei vor păşi pe cărarea îngustă pe care a păşit Hristos, despre care profeţia spune că „va vedea o sămânţă de urmaşi,” „va vedea rodul muncii sufletului Lui” şi se va înviora (Isaia 53). Urmaşii despre care se vorbeşte aici vor fi fraţi asemenea Lui, tot aşa cum El a fost făcut „asemenea fraţilor Săi.”

Biblia „nu ştie” despre categoria lui Heppenstall deoarece Adam şi Eva au fost singuri în acea categorie. Hristos este capul unei noi familii de oameni, păcătoşi făcuţi părtaşi de natură divină, care vor trăi pe acest pământ, imediat după sigilare, absolut fără păcat. Cu excepţia lui Hristos, aşa ceva omenirea nu a văzut, Biblia nu se poate abţine să nu amintească de ea în toate cele 66, iar cerul aşteaptă cu mare nerăbdare să o vadă și să o prezinte universului. Ei vor fi Mireasa lui Hristos, cărora li s-a dat să se îmbrace cu in subțire. Neprihănirea lui Hristos a devenit neprihănirea lor, iar Dumnezeu declară în fața curţii supreme, cu fruntea sus, că poporul Său păzeşte poruncile şi are credinţa lui Hristos.

Biblia știe foarte multe despre acești terebinți ai neprihănirii, oameni din cea mai degradată generație de pe planetă, și despre capul acestei noi familii umane, Al Doilea Adam.

Teologia lui Heppenstall, atât de răspândită în biserica mondială, nu cunoaşte şi nu doreşte să discute despre această categorie de păcătoşi făcuţi sfinţi prin puterea harului, categorie care este centrul vital al întregii Scripturi.