Ne-am temut mereu, şi ne temem şi astăzi, de expresia “lumină nouă.” Este adevărat că există şi o cauză foarte serioasă pentru această temere, căci de foarte multe ori ceea ce pretind oamenii a fi “lumină nouă” s-a dovedit a nu fi altceva decât “întuneric vechi.” Şi când spun “oamenii,” mă refer la cel care se ascunde în spatele lor. Lucifer a oferit totdeauna “multă lumină” poporului lui Dumnezeu, ca să-l facă să rămână în întuneric. Aceasta a fost şi este o prea serioasă realitate.

Dar atunci când Dumnezeu vorbeşte, trimiţând “o foarte preţioasă solie,” aşa cum numeşte Ellen White adevărul venit prin Jones şi Waggoner, este o nebunie să te ascunzi în spatele temerii de “lumină nouă” şi să numeşti lucrarea Duhul Sfânt o erezie. Hristos a fost refuzat deoarece fariseii aveau “tot adevărul” (pe Moise) şi nu acceptau nici o “lumină nouă,” care punea în primejdie templul Domnului.

Întrebările celor din perioada 1888 sunt întrebările noastre astăzi: Este adevărat că avem tot adevărul? Mai are Domnul lumină nouă pentru noi, ca popor? Este solia neprihănirii lui Hristos “cu adevărat” solia îngerului al treilea? 

Dacă tot mărturisim credinţă în Spiritul Profetic, poate este timpul să şi credem ce spune el despre “lumină nouă” şi studiul Bibliei:

 

Gospel Workers 298-302: Faptul că nu există nici o controversă sau agitaţie în poporul lui Dumnezeu nu trebuie privit ca dovadă concludentă că ei stau tare la doctrina sănătoasă. Este motivul să ne temem că ei nu fac deosebire clară între adevăr şi eroare. Când nu se ridică noi întrebări prin investigarea Scripturii, când nu există diferenţe de opinii care să îi facă să cerceteze Biblia pentru ei înşişi, ca să fie siguri că au adevărul, vor fi mulţi astăzi, ca şi în trecut, care se vor prinde de tradiţie şi nu vor şti la ce se închină...

Fraţii noştri ar trebui să fie dispuşi să cerceteze cu sinceritate fiecare punct în discuţie... Sub nici o formă nu va trebui să permitem să se manifeste spiritul care i-a ridicat pe preoţi şi pe cărturari împotriva Răscumpărătorului lumii. Ei se plângeau că Isus tulbură poporul, şi doreau ca El să-i lase în pace; căci El producea încurcătură şi dezbinare.

 

Mărturii pentru predicatori 96: Unii s-au temut că dacă ar recunoaşte că au greşit, măcar într-un singur punct, ceilalţi ar fi provocaţi să pună la îndoială întreaga temelie a adevărului. De aceea ei cred că studiul (Scripturii) nu trebuie permis, căci ar duce la neînţelegeri şi dezbinare. Dar dacă acesta trebuie să fie rezultatul cercetării, cu cât mai repede, cu atât mai bine. Dacă există unii a căror credinţă în Cuvântul lui Dumnezeu nu va rezista cercării unei cercetări a Scripturii, cu cât ei vor fi descoperiţi mai repede, cu atât mai bine.

Noi nu trebuie să susţinem că o poziţie luată odată, o poziţie apărată odată, nu mai trebuie părăsită în nici o împrejurare. Nu există decât Unul care este infailibil.

 

Mărturii pentru predicatori 99: Tinerii trebuie să studieze Scripturile pentru ei înşişi. Ei nu trebuie să gândească că este suficient ca cei cu experienţă să afle adevărul, iar cei tineri îl pot primi de la ei, care au autoritate. Iudeii au pierit ca naţiune pentru că s-au abătut de la adevărul Bibiliei prin conducătorii, preoţii şi bătrânii lor. Dacă ei ar fi luat seama la învăţăturile lui Isus şi ar fi cercetat Scripturile pentru ei înşişi, nu ar fi pierit.

 

Mărturii pentru predicatori 101 : Spiritul lui Dumnezeu a luminat fiecare pagină a Sfintei Scripturi, dar sunt unii asupra cărora acest lucru nu a făcut decât puţină impresie, deoarece cele citite nu au fost înţelese pe deplin. Când vine cernerea, prin introducerea de teorii false, aceşti cititori superficiali nu mai găsesc nici o ancoră, ci se cern ca nisipul.

 

Manuscris 15, 1888: Nu sunt decât puţini cei care înţeleg solia îngerului al treilea; şi totuşi, aceasta este solia pentru acest timp. Este adevăr prezent... Însoţitorul meu a spus: “Mai este multă lumină care trebuie să strălucească din Legea lui Dumnezeu şi din evanghelia neprihănirii. Această solie, înţeleasă în adevăratul ei caracter, şi proclamată prin Duhul, va lumina pământul cu slava ei.”

 

3 SM 174 (Ms.24,1888): Mi-au fost puse întrebări: “Sora White, credeţi că Domnul mai are lumină nouă pentru noi, ca popor?”  Am răspuns, “Cu siguranţă! Nu numai că aşa cred, ci vorbesc în cunoştinţă de cauză. Ştiu că există adevăr preţios pe care trebuie să-l descoperim, dacă noi suntem poporul care va sta în ziua pregătirii lui Dumnezeu.

 

Manuscris 13, 1889 : La Minneapolis, Dumnezeu a dat poporului Său perle preţioase ale adevărului, într-un cadru nou.

 

RH 18 iunie, 1889 : Ei (cei mulţumiţi de sine) au zis: “Noi avem adevărul. Nu mai există lumină nouă pentru poporul lui Dumnezeu.” Dar nu suntem în siguranţă dacă luăm poziţia că nu putem accepta nimic altceva afară de ce am hotărât noi că este adevăr. Unii m-au întrebat dacă cred că mai este vreo lumină nouă pentru poporul lui Dumnezeu. Tot mai multă lumină trebuie să strălucească peste noi.

 

RH 25 februarie, 1890 : Există adevăruri vechi, şi totuşi noi, care urmează să fie adăugate comorii cunoştinţelor noastre. Noi nu înţelegem şi nici nu experimentăm credinţa aşa cum ar trebui... Noi nu suntem chemaţi să ne închinăm şi să servim lui Dumnezeu pe aceleaşi căi folosite în anii trecuţi.

 

RH 11 martie, 1890 : Noi am auzit vocea Domnului mult mai clar în solia care a fost prezentată în ultimii doi ani... Abia am început să avem o slabă licărire despre ce înseamnă credinţa.

 

5T 720 : Dacă aşteptaţi ca lumina să vină pe o cale care să placă oricui, veţi aştepta zadarnic. Dacă aşteptaţi apeluri mai puternice, sau ocazii mai bune, lumina va fi retrasă, şi veţi fi lăsaţi în întuneric.

 

MS 36, 1890 : Cu dragoste şi cu teamă spun celor în faţa cărora stau astăzi (delegaţii la sesiunea Conferinţei Generale din 1890) că există multă lumină pentru noi, şi că odată cu primirea acestei lumini vor veni mari binecuvântări. Când văd pe fraţii mei plini de mânie împotriva solilor şi soliei lui Dumnezeu, mă gândesc la scenele asemănătoare din viaţa lui Hristos şi a reformatorilor. Primirea care s-a făcut servilor Domnului în secolele trecute este la fel cu cea care se face astăzi celor prin care trimite Dumnezeu raze preţioase de lumină. Conducătorii de astăzi ai poporului merg pe acelaşi drum pe care au mers iudeii. Ei critică şi aduc obiecţiune după obiecţiune, refuzând să recunoască dovezile, tratând lumina trimisă lor tot aşa cum au tratat iudeii lumina pe care le-a adus-o Hristos.

 

(Alte paragrafe din Spiritul Profeţiei despre lumină nouă se găsesc în Anexa 1)

 

Aşa cum uşor se poate constata din pasajele de mai sus, sora White insistă că există multă lumină pentru acest popor, şi că, la ora când scria ea – imediat după sesiunea din 1888 – biserica abia începuse să aibă “o slabă licărire” despre ce înseamnă credinţa.

În ultimul paragraf citat aici, Manuscrisul 36 din 1890, autoarea compară reacţia bisericii atunci când Dumnezeu a trimis lumină prin reformatori, cu reacţia bisericii faţă de solia trimisă prin fraţii Waggoner şi Jones. Acelaşi fenomen se poate constata şi astăzi. Lumina fiind doar o altă interpretare a versetelor deja existente şi cunoscute, celor mai mulţi li se pare că noile interpretări pun în primejdie poziţia bisericii, şi astfel se simt mai în siguranţă să rămână la vechile înţelegeri. Dacă aţi observat, atunci când a venit timpul pentru un adevăr nou, şi nu mă refer aici la invenţii teologice hilare, ci chiar la adevăruri de necombătut, pe care istoria şi Duhul le-au confirmat, organele oficiale ale bisericii s-au sfiit să le mediatizeze, iar alteori chiar le-au combătut. Aşa se explică faptul că cei mai mulţi din popor nu au ţinut pasul cu lumina. Presa oficială, fiind reprezentanta teologiei populare, nu a permis niciodată adevărului prezent să vorbească de pe paginile ei. Acesta este un adevăr obiectiv, şi nu intenţionăm aici să acuzăm pe cineva anume. Dacă nu exista o presă alternativă, unde eram acum?

De ce sunteţi adventist şi nu iudeu, catolic, baptist sau penticostal?

Motivul principal este că aţi avut acces la, şi aţi crezut o variantă incomodă, contestată şi exilată a istoriei oficiale a poporului lui Dumnezeu. Aţi descoperit informaţii şi comentarii despre evenimente şi fapte pe care poziţia oficială le contestă, sau le evită, atunci când nu mai poate să le nege.

 Aşa a fost în anul 34.

În mijlocul bisericii se întâmplau lucruri tulburătoare, şi apăruseră credinţe noi şi stranii, iar o parte nesemnificativă a poporului spunea că noul profet din Nazaret este Mesia cel aşteptat. După un studiu atent, pe parcursul a câţiva ani, Sinedriul a ajuns la concluzia că este vorba de o fraudă, că noile învăţături sunt contrare Scripturii şi dăunătoare bunăstării bisericii. Aceasta era istoria oficială.

A existat şi o istorie alternativă. Câţiva ucenici ai noului învăţător au predicat în toată lumea, şi au pus pe hârtie, viaţa lor alături de Isus, cuvintele şi faptele Lui în atmosfera tensionată din biserica acelei vremi. Dar mărturia lor nu a reuşit să impresioneze poporul în aşa măsură încât acesta să refuze istoria oficială. Cărturarii evrei au părut mai credibili decât susţinătorii noilor credinţe, aşa că naţiunea a rămas la vechile hotare. Până în ziua de astăzi.

Dacă nu credeaţi istoria alternativă despre anul 34, acum eraţi iudeu, tăiat împrejur a opta zi după scripturi, serbaţi Yom Kippur cu devoţiune, aşteptaţi să vină Mesia spre a face din Israel „capul” şi nu coada, visaţi la rezidirea templului, iar între timp vă războiaţi cu arabii pentru un hectar de pământ sfânt, ameninţându-i cu arma nucleară pentru diverse infracţiuni. Deoarece aţi avut acces la varianta neoficială, şi aţi crezut-o, aţi scăpat de galaxia de învăţături care, oricât de „meşteşugit alcătuite” ar fi ele, tot „basme evreieşti” rămân, aşa cum spunea marele apostol (Tit 1:14).

 

Aşa a fost în anul 1844.

În mijlocul bisericii apăruse o febră a iminentei reveniri a lui Hristos. Oameni fără studii sau pregătire de specialitate spuneau lumii că au descoperit în Scriptură o schiţă profetică ce indică un eveniment major în toamna lui 1844. Profeţia spunea că atunci va avea loc curăţirea sanctuarului, iar ei vedeau în această operaţie focul curăţitor al zilelor din urmă şi arătarea pe nori a Mântuitorului lumii. Filadelfia a luat în serios avertizarea lor, şi a încredinţat cazul şcolilor de teologie şi specialiştilor ei în profeţia biblică. Aceştia au declarat că noua interpretare a curăţirii sanctuarului este pur speculativă, iar schiţa celor două mii trei sute de seri şi dimineţi nu poate fi susţinută cu două versete (Num 14:34; Dan 8:14) scoase din context. Ei au declarat că isteria din biserică nu are o temelie biblică, iar susţinătorii noilor credinţe sunt amăgiţi. Aceasta este istoria oficială.

A existat şi o istorie alternativă. Câţiva mileriţi s-au întors la studiul profeţiei cu dorinţa sinceră de a afla ce s-a întâmplat, şi spre a înţelege de ce. Dumnezeu a onorat perseverenţa lor, trimiţându-le darul proorociei prin care au fost călăuziţi să afle că a început curăţirea sanctuarului şi să înţeleagă că ea este vitală pentru încheierea marii controverse. Predicarea şi publicaţiile lor au împânzit lumea, dând naştere unei mişcări internaţionale care a zguduit creştinismul anchilozat. Totuşi, mulţimea a rămas la poziţia oficială a savanţilor bisericii, alegând să creadă că lumina despre sanctuar cu legea lui Dumnezeu nu este altceva decât o încercare nereuşită de a spăla ruşinea profeţiilor neîmplinite în 1844.

Dacă nu credeaţi istoria alternativă despre 1844, acum eraţi catolic, baptist sau penticostal, măgulindu-vă că aţi înţeles corect adevărul despre ziua de odihnă, nemurirea sufletului, existenţa iadului, aşteptând pre-tribulaţia, răpirea şi celelalte basme left behind. Sau poate făceaţi peregrinări la locuri sfinte, pupaţi moaşte preţioase, păzeaţi fumul alb în piaţa Sf. Petru, vânaţi apariţiile Mariei pe mapamond, stăteaţi la coadă pentru apă sfinţită şi vă bucuraţi de părtăşia cu Hristos pe calea liturghiei. Deoarece aţi avut acces la varianta neoficială a istoriei, şi aţi crezut-o, aţi scăpat de o religie impotentă, clădită pe tradiţii şi susţinută de miracol şi emoţionalism, o religie în care „pofta firii şi lăudăroşia vieţii” sunt mai degrabă virtuţi decât tarele unui ego nesfinţit.

 

Aşa a fost în anul 1888.

În mijlocul bisericii începuseră să circule concepte noi despre legea din Galateni, despre neprihănirea lui Hristos şi despre sanctuar, învăţături care li se păreau unora deplasate, ba chiar periculoase pentru misiunea bisericii, identificată a fi legea cu sabatul şi apropiata revenire a lui Hristos. Doi pastori tineri au adresat Conferinţei Generale, aflate în sesiune, o serie de prelegeri identificată mai târziu a fi despre „neprihănirea lui Hristos în legătură cu legea,” care s-a dovedit extrem de controversată. Oficialii bisericii au declarat solia lor neavenită, contrară adevărului biblic, stânjenitoare pentru misiunea bisericii şi capabilă de frământări nedorite în interiorul denominaţiunii. S-a declanşat acolo „un tumult de patimi clericale,” cu efecte directe asupra susţinătorilor soliei. Doar prezenţa fizică a slujitoarei Domnului i-a împiedicat pe delegaţi să interzică prin vot discutarea acelor subiecte. Liderii de la Conferinţa Generală au rămas reticenţi în faţa noilor descoperiri, încercând să limiteze – pe cât le-a stat în putere – accesul celor doi soli la presa şi amvoanele adventiste. Ellen White, cea mai înfocată susţinătoare a celor doi soli, pe care i-a declarat „cu acreditare divină,” a numit solia lor a fi începutul marii strigări, „cu adevărat solia îngerului al treilea” şi lumina care „va lumina pământul cu slava ei.” Conferinţa Generală neagă până astăzi o asemenea pespectivă, discreditând pe soli împreună cu solia şi publicând extensiv autori care neagă valoarea excepţională a soliei 1888. În acelaşi timp, pe canale oficiale se descurajează, acolo unde nu se interzice direct, răspândirea literaturii ce susţine solia 1888. Biserica ştie astăzi doar că la Minneapolis poporul acesta a primit cu bucurie solia îndreptăţirii prin credinţă. Aceasta este istoria oficială.

Există şi o istorie alternativă. Câţiva pastori devotaţi cauzei lui Dumnezeu, sinceri şi curajoşi, au descoperit în arhivele denominaţionale documente ce contrazic flagrant poziţia oficială. Cu mare surprindere au descoperit că Spiritul Profeţiei nu susţine sub nici o formă istoria oficială despre 1888. Departe de a fi „o nouă accentuare” a îndreptăţirii prin credinţă, ei au descoperit că solia 1888 este numită de Ellen White drept „începutul marii strigări,” „solia îngerului al treilea cu adevărat,” „lumina care trebuie să lumineze tot pământul cu slava ei” şi multe alte definiţii legate de aspectul escatologic al misiunii adventiste. Îngerul însoţitor i-a spus servei Domnului că opoziţia de la Minneapolis reprezintă o nouă răstignire al lui Hristos în persoana solilor Săi, şi că poporul repetă acolo răscoala lui Core, Datan şi Abiram. Acestea sunt afirmaţii de o gravitate extremă, şi ne-am fi aşteptat ca poporului să i se înlesnească accesul la ele, iar evenimentul să fie asumat de conducerea bisericii, cu tot vaiul de nenorociri care a rezultat din negarea lui timp de mai multe decenii. Din nefericire, mărturia ei este evitată, dosită, bagatelizată, ignorată şi considerată inoportună la amvoanele şi în presa adventistă.

Poporul nostru nu crede, sau nu cunoaşte, istoria neoficială a episodului 1888. Susţinătorii acestei „foarte preţioase solii” sunt consideraţi o mână de lunatici, producători de zarvă în biserică, elemente nesupuse care discreditează autoritatea. Publicaţiile lor sunt socotite subversive de cea mai mare parte a corpului pastoral, iar distribuirea lor – în câteva cazuri chiar posedarea lor – fiind considerate a intra sub disciplina bisericii.

Astăzi sunteţi adventist deoarece aţi aflat despre varianta neoficială a câtorva momente din istoria sacră. Şi vă bucuraţi în Domnul pentru că v-a deschis ochii să puteţi privi dincolo de istoria oficială a bisericii acelor vremuri.

Dacă odată veţi deveni un membru al Miresei lui Hristos, căreia i se va da să se îmbrace în „in subţire, strălucitor şi curat,” cu siguranţă veţi mulţumi lui Dumnezeu pentru că v-a deschis ochii să vedeţi, să înţelegeţi şi să apreciaţi istoria alternativă despre neprihănirea lui Hristos din ultima bătălie a marii controverse. Acest lucru poate părea incredibil, dar, spunea cineva, „cine nu îşi cunoaşte istoria este condamnat să o repete.” Istoria ne învaţă că, pe acest pământ, varianta lui Dumnezeu nu a fost niciodată cea oficială. „Dispreţuit şi părăsit de oameni” în evaluarea evenimentelor cheie, Hristos continuă să nu fie „băgat în seamă” pe căile neoficiale prin care caută să vindece rănile mortale ale iubitei Sale Mirese.