Cuvintele pe care Isus le-a adresat ucenicilor Săi în acea noapte în camera de sus erau în limba aramaică. Ioan le-a redat în greacă, iar aceasta este o traducere exactă în engleză: “Nu vă mai numesc servitori…” Cuvântul din limba greacă înseamnă de fapt “robi,” dar noi ne ferim cumva de acest termen mai aspru. “Nu vă mai numesc servitori [sau “robi”], pentru că servitorul nu ştie ce face stăpânul [sau “domnul”] său; ci v-am numit prieteni pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl.”

Observaţi deosebirea pe care o face Isus între a fi servitor şi a fi prieten. Servitorul nu are privilegiul de a înţelege ce face stăpânul său. El face doar ce i se spune să facă. Fără întrebări. Fără explicaţii. Doar atât: “Foarte bine, domnule. Cum spuneţi dumneavoastră, domnule.”

Pentru a face clar faptul că El nu a dorit supunere oarbă, Isus le-a reamintit ucenicilor Săi că El le-a spus tot ce putea să le spună despre ceea ce face Tatăl. Aceasta i-ar fi putut ajuta să ofere ceea ce El dorea cu adevărat – cooperare liberă între prieteni care se înţeleg. 

Dar nu ar fi mai potrivit pentru noi, fiinţe slabe şi păcătoase, să ne mulţumim să fim servitori care nu pun întrebări? De fapt, un paragraf din Epistola lui Pavel către Romani este folosit de unii pentru a susţine ideea că servitorii credincioşi nu ar îndrăzni niciodată să pună în discuţie căile misterioase ale lui Dumnezeu. În Romani 9:20 apostolul răspunde cercetătorului evident încurcat şi oarecum indignat care întreabă: “Cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: ‘Pentru ce m-ai făcut aşa?’”

O asemenea ripostă neaşteptată ar părea că pune capăt tuturor încercărilor de înţelegere. Şi, evident, ar fi exact ceea ce ar fi potrivit pentru fiinţele omeneşti. “Doar spune-ne ce vrei să credem, şi vom crede. Doar spune-ne ce vrei să facem, şi vom face.” Dar acesta este limbaj de servitor, care nu este în armonie cu oferta de prietenie şi înţelegere din Ioan 15:15. De câte ori n-am auzit acest verset din Romani 9:20 citat pe parcursul discuţiilor teologice – cu scopul evident de a pune capăt discuţiei.

Este important – mai mult decât atât, este esenţial – să citim întotdeauna acest verset în cadrul larg al folosirii lui. În primele opt capitole ale acestei epistole către Romani, Pavel a explicat că Dumnezeu oferă libertatea prieteniei şi mântuirii tuturor celor care aleg să se încreadă în El. Toţi au şanse egale, indiferent de rasă, naţionalitate, sex sau poziţia socială – pentru că Dumnezeu este Tatăl nostru, al tuturor.

 “Dar nu este corect,” obiectează unii ascultători ai lui Pavel. “Dumnezeu a făcut această ofertă tatălui nostru, Avraam, şi numai descendenţii lui pot să aibă parte de un privilegiu aşa de înalt.”

Pavel este de acord. Dar el merge mai departe şi sugerează că nu toţi descendenţii fizici  ai lui Avraam au acceptat oferta plină de har a lui Dumnezeu. Adevăraţii descendenţi ai tatălui Avraam sunt toţi aceia care, ca şi Avraam, au ales să fie prieteni de încredere ai lui Dumnezeu.

 “Dar nu este nici drept, nici corect!” vine obiecţia.

 “Îndrăzniţi voi, simple fiinţe omeneşti, să-I spuneţi lui Dumnezeu cum să conducă sau nu universul?” este răspunsul lui Pavel din Romani 9:20.

Dumnezeu, Creator al universului şi al tuturor celor care trăim în el, are în mod evident dreptul şi autoritatea să îl conducă aşa cum Îi place. Vestea bună este că El este decis definitiv să-l guverneze într-o atmosferă de libertate şi prietenie, şi toţi copiii Săi sunt invitaţi să participe.

Romani 9:20 nu urmăreşte să descurajeze sau să interzică cercetarea umilă şi înţelegerea prietenoasă. El este mai degrabă o expresie a uimirii că cineva ar putea fi atât de impertinent – ca să nu spun iraţional – încât să pună la îndoială dreptul lui Dumnezeu de a conduce universul Său în acest mod minunat.

Bineînţeles, când stai să te gândeşti, cum putem noi, nişte simple fiinţe umane, să fim cu adevărat în relaţie de prietenie reală cu Cineva care este infinit deasupra noastră, atât de înfricoşător în putere şi măreţie încât Biblia descrie îngerii măreţi prosternându-se umili în prezenţa Sa? ³ Cum putem noi să fim apropiaţi şi prieteni cu o Fiinţă aşa de puternică?

Sau Isus vorbeşte în Ioan 15:15 doar despre propria-I persoană umilă, prietenoasă, aşa cum a trăit printre noi ca om? Ar fi putut El include pe Cel căruia noi Îi spunem Tată? Unul dintre imnurile noastre favorite este “Ce prieten avem în Isus.” Dar aţi auzit vreodată “Ce prieten avem în Tatăl?”

Isus a pregătit dinainte ucenicii pentru aceasta. “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl. Şi cine crede în Mine, crede în Tatăl.” El le-a spus aceasta chiar înainte de a le face oferta de prietenie. ⁴ Apoi El a adăugat puţin mai târziu: “Tatăl Însuşi vă iubeşte.” ⁵

În plus, cine este Isus până la urmă? În multe locuri din Biblie, Isus este descris ca fiind Dumnezeu, Creatorul Însuşi. Dar nicăieri nu s-a afirmat mai clar decât în fragmentul din “Mesia” lui Händel, pe care îl cântăm cu ocazia fiecărui Crăciun:

 “Pentru că un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat… Îl vor numi… Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” ⁶ Noi ştim cine este Prinţul Păcii. El este de asemenea Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor! El este Cel care ne numeşte, nu servitorii Săi, ci mai degrabă prietenii Săi.

 “Dumnezeu spune aşa!” Este suficient?

Dar nu pare Biblia să spună mult mai mult despre a fi ser-vitori supuşi – cu lista de rigoare a răsplătirilor şi pedepselor? Ba da. Şi am observat că mulţi credincioşi devotaţi par să prefere paragrafele referitoare la servitori. Aşa că încearcă să se comporte aşa cum cred ei că ar trebui să se comporte un servitor credincios. Ei nu pun întrebări. Ei nu caută explicaţii.

Ei chiar spun următorul lucru: “Credinţa nu are nevoie de explicaţii.” Ei lipesc pe parbriz eticheta aceea: “Dumnezeu a zis aşa! Eu cred! Este suficient!” 

De-a lungul anilor au existat lideri religioşi care au preferat mult modelul servitorului în relaţia cu Dumnezeu. Pretinzând că sunt reprezentanţii lui Dumnezeu, ei au câştigat o mare parte din autoritatea lor ca urmare a acestei înţelegeri şi s-au aşteptat ca cei care îi urmează să se comporte ca nişte servitori loiali. Şi amintiţi-vă – servitorul nu întreabă “De ce.” Servitorii nu au nevoie de explicaţii. Servitorii nu fac decât să se supună.

Jim Jones i-a convins de acest lucru pe cei care l-au urmat şi, supunându-se, nouă sute dintre ei au băut cianură şi toţi nouă sute au murit. Dacă ar fi pus câteva întrebări, mulţi membri ai Templului Poporului ar fi fost încă în viaţă. Dar, în credinţa lor oarbă, s-au supus cererilor liderului lor dement şi s-au sacrificat în acea sinucidere religioasă colectivă din 1978 în jungla Guyaneză.

 “Ori sunteţi prietenii Mei, ori vă nimicesc”

Pentru aceia care au citit multe avertismente de distrugere din Biblie, întrebarea care se pune în mod firesc este: Cum putem noi să fim prieteni cu cineva care ne ameninţă că ne arde în foc dacă nu ne supunem? Spune Dumnezeu: “Ori sunteţi prietenii Mei, ori vă nimicesc”?

Când Nebucadneţar a spus: “În genunchi, altfel am să vă arunc în cuptorul de foc,” ⁸ el ştia bine că nu poate să spună aşa: “Spuneţi-mi cât de mult mă iubiţi, altfel vă voi arunca în foc." Poţi să-i forţezi pe oameni să îngenuncheze, dar nu poţi să-i forţezi să-ţi fie prieteni.

 “Iubeşte-mă sau părăseşte-mă!”

În urmă cu câtva timp am primit o felicitare cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor care înfăţişa un personaj celebru din desenele animate – motanul Garfield.  Garfield, care este de obicei foarte irascibil, îşi ţine inima în mână şi imploră cu un aer nevinovat: “Este alegerea ta… iubeşte-mă sau părăseşte-mă!” Acesta este felul în care se câştigă un prieten, nu? Dar când deschideţi felicitarea, vedeţi ameninţarea din interiorul ei: “Fă alegerea greşită şi am să-ţi rup o mână!”

Fii iubitul meu, altfel am să-ţi rup mâna? Aceasta este considerată o atitudine absurdă. Dar cum puteţi explica atunci avertizarea înfricoşătoare a îngerului din Apocalips 14 în lumina chemării la prietenie din Ioan 15:15? Spune oare Dumnezeu “Ceea ce-Mi doresc Eu cel mai mult este dragostea şi prietenia voastră, dar dacă nu obţin aceasta, vă voi tortura veşnic?” Vi se pare că acesta este un argument atrăgător sau convingător? Avem oare dreptul să ne întrebăm ce înseamnă? Servitorii nu pun întrebări. Prietenii da. Prietenii întreabă în mod respectuos şi delicat “De ce?”

 “Întreabă pe propriul tău risc!”

Mai am o felicitare, în care Garfield este prezentat ţinând în lăbuţa ridicată un ciocan, în timp ce avertizează ameninţător: “Întreabă pe propriul tău risc!” Din păcate, unii par să-L audă pe Dumnezeu oferind aceeaşi avertizare. Eu cred că este mult mai periculos să nu întrebăm, altfel riscăm să sfârşim prin a bea cianură împreună cu Jim Jones.

Biblia este concepută în aşa fel încât să asigure argumente pe care prietenii cercetători să-şi întemeieze înţelegerea. Aşa că vă puteţi aştepta ca Scriptura să ofere exemple care să demonstreze cum priveşte Tatăl ceresc întrebările serioase ale copiilor Săi.

Avraam a fost numit prietenul lui Dumnezeu 

Gândiţi-vă la Avraam. Când Dumnezeu S-a coborât să distrugă Sodoma şi Gomora, mai întâi El a venit să-i spună bătrânului Său prieten ce urmează să facă. ⁹ A răspuns Avraam: “Ei bine, cine sunt eu să pun întrebări în legătură cu misterioasele Tale căi? Foarte bine, Doamne. Voi sta pe coasta dealului şi le voi privi cum ard?” Nu!

 “Dumnezeule, după cum Te cunosc eu, Tu nu ai face aceasta dacă acolo ar fi cincizeci de oameni buni, chiar patruzeci, treizeci, douăzeci sau chiar mai puţini. Iartă-mă, Doamne, dacă par nerespectuos, dar nu trebuie ca Judecătorul întregului pământ să facă ceea ce este corect?” ¹⁰

A răspuns Dumnezeu cu mânie: “S-a terminat cu prietenia noastră. N-am mai auzit niciodată o asemenea impertinenţă”? Dimpotrivă!

 “Trebuie să fii prietenul Meu înţelegător ca să Îmi vorbeşti aşa. Şi te voi face modelul prieteniei pline de încredere de-a lungul Scripturii.” Şi astfel, şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, Avraam este amintit ca fiind cel mai bun prieten al lui Dumnezeu, cel care a îndrăznit să-L întrebe “De ce?”

Dumnezeu putea vorbi cu Moise aşa cum vorbeşte un om cu prietenul lui

Mai târziu, Dumnezeu i-a spus lui Moise: “M-am săturat şi am obosit din cauza acestui popor. Dă-te la o parte şi lasă-Mă să-i nimicesc. Iar pe tine te voi face o mare naţiune.” ¹¹ A răspuns Moise: “Foarte bine, Doamne. Cum spui Tu, Doamne. Cine sunt eu să pun întrebări în legătură cu misterioasele Tale căi? Şi apreciez oferta Ta de a mă face o mare naţiune”? N-a făcut nimic de acest fel.

 “Dumnezeule, după cum Te cunosc eu, nu vei face aşa ceva. În plus, dacă faci aşa ceva, reputaţia Ta va fi ruinată. Egiptenii vor auzi şi vor spune că eşti prea slab ca să Îţi duci poporul în ţara promisă. Dumnezeule, după cum Te cunosc eu, nu vei putea să faci aşa ceva!”

 “Cine altcineva Mă mai cunoaşte la fel cum Mă cunoşti tu, Moise? Tu eşti într-adevăr prietenul Meu. De aceea pot vorbi deschis cu tine, faţă către faţă, aşa cum un om vorbeşte cu prietenul său.” ¹²

 “Îţi mulţumesc, Iov, pentru că eşti prietenul Meu!”

Şi apoi a fost Iov. Aparent abandonat de Dumnezeu, el a strigat: “Dumnezeule, noi doi eram prieteni aşa de buni… Vorbeam împreună tot timpul. Acum de ce nu mai vorbeşti cu mine? Te rog, spune-mi, ce s-a întâmplat?” ¹³

Elihu şi alţi trei prieteni bine intenţionaţi, dar “mângâietori supărăcioşi,”¹⁴ au venit să-l consoleze pe Iov. Elihu a zis: “Eu nu aş cere să vorbesc cu Dumnezeu. Eu nu I-aş oferi ocazia ca să mă omoare.”¹⁵ Vedeţi, Elihu era, în cel mai bun caz, un servitor îngrozit.

Dar Iov a continuat: “Eu vreau ca Dumnezeu să vorbeasă cu mine. Te rog, vorbeşte cu mine, Dumnezeule, pentru că ştiu că dacă am putea măcar să vorbim amândoi, aş putea să ajung să înţeleg de ce mi se întâmplă toate acestea.” ¹⁶ 

În final, Dumnezeu intervine. “Ai dreptate, Iov. Mângâie-torii tăi nu Mă cunosc aşa cum Mă cunoşti tu. Îţi mulţumesc, Iov, pentru că Îmi eşti prieten. Îţi mulţumesc pentru că spui adevărul.”¹⁷ 

Dacă ucenicii ar fi acceptat oferta de prietenie a lui Isus, ar fi putut să se simtă liberi să pună întrebări chiar acolo, în camera de sus. Întrebări de genul: “Dacă vrei ca noi să fim prietenii Tăi, de ce există peste tot în Biblie un limbaj de servitori? Dacă dragostea şi prietenia nu pot fi poruncite, de ce se face atâta referire la lege?”

 “Spune-i fratelui tău că îl iubeşti!”

Îţi aminteşti vreo ocazie, cu mult timp în urmă, când ţi-ai pocnit frăţiorul în ochi? Cu instinctul ei, mama a stabilit rapid cine este de vină.

 “Spune-i fratelui tău că îţi pare rău!”

Dar ţie nu-ţi pare rău deloc. Ca să fii sincer, ţi-ar plăcea să-i mai dai una şi-n celălalt ochi. Dar mama e acolo, şi ea este mult mai înaltă decât tine. Aşa că spui: “Îmi pare rău.” Şi ce încet s-a auzit!

 “Trebuie să-mi sărut fratele?”

Apoi mama agravează şi mai mult situaţia. “Spune-i fratelui tău că-l iubeşti.” Îţi aminteşti cum a sunat?

Şi în final urmează ce este mai rău: “Sărută-l pe fratele tău drag.”

 “Nu pot.”

 “Am spus ‘Sărută-l pe fratele tău,’ altfel va fi vai de tine!” Poţi să-ţi aminteşti calitatea acelui sărut?

Ce trist trebuie să fi fost Dumnezeu, să fie nevoit să-i strângă pe copiii Săi la poalele muntelui Sinai¹⁸ şi să le porun-cească să-L iubească şi să se iubească unul pe celălalt, şi să înceteze să mai ucidă, să se mai urască unul pe celălalt, să înceteze să mai comită adulter, să mai fure şi să mai spună minciuni. Când un tată trebuie să facă aceasta copiilor lui, situaţia în familie trebuie să fie foarte serioasă.

Dragostea nu poate fi poruncită

După cum explică apostolul Pavel, legea a fost adăugată din cauza faptelor rele şi a neascultării. ¹⁹ De fapt, ceea ce Dumnezeu doreşte cel mai mult copiilor Săi  – pace, dragoste, fericire şi prietenie plină de încredere – nu se poate produce prin legislaţie, şi cu atât mai puţin prin forţă sau frică. “Nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu,” zice Domnul. ²⁰ Numai prin lucrarea Duhului – Duhul dragostei şi al adevărului – pot oamenii să fie convinşi să dea lui Dumnezeu ceea ce El doreşte.

Poţi să-i forţezi pe oameni să-ţi fie servitori. Dar nu-i poţi obliga să-ţi fie prieteni.

Mi-aş fi dorit ca ucenicii să-I fi cerut lui Isus, acolo, în camera de sus, să le explice de ce Se referă El aşa mult la lege. Se pare că este aşa contrar experienţei şi bunului simţ să porunceşti oamenilor să-L iubească pe Dumnezeu şi să se iubească unul pe celălalt. Totuşi, chiar înainte şi după oferta Sa de prietenie din Ioan 15:15, El repetă porunca de a iubi: “Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu.” “Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii.” ²¹

Apoi Isus adaugă cu aceeaşi ocazie: “Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.” ²² Aţi încercat vreodată să-i spuneţi aşa ceva cuiva pe care vi l-aţi fi dorit ca prieten? 

Ce s-ar fi întâmplat, când eraţi copil la şcoală, dacă aţi fi mers la un coleg şi i-aţi fi spus “poţi să fii prietenul meu atâta timp cât faci ceea ce spun eu”? Dacă aceasta este ideea ta despre prietenie, aş fi surprins dacă ai avea prieteni.

Este o onoare să fii servitorul lui Dumnezeu 

Cine dintre noi ar fi îndrăznit să se apropie de Dumnezeu cu ideea incredibilă din Ioan 15:15? “Noi nu mai vrem să fim numiţi servitorii Tăi. Noi insistăm ca începând de acum să ne numeşti prieteni!”

De fapt, este o onoare să fii servitorul lui Dumnezeu. Şi cât de minunat trebuie să fie să-L auzi pe Dumnezeu spunând la sfârşit: “Bine, rob bun şi credincios.” Dar Dumnezeu Însuşi este Cel care ne oferă ceva mai bun, mult mai bun – să fim prietenii Săi încrezători.

Nici nu ar trebui să tratăm cu uşurătate acea expresie: “Dumnezeu a zis aşa! Eu cred! Este suficient!” Dumnezeu a spus: “Nu vă mai numesc servitori, pentru că servitorii doar fac ceea ce li se spune. Mai bine vă numesc prietenii Mei, pentru că vreau ca voi să înţelegeţi.” Un servitor sincer şi credincios va trăi conform semnificaţiei acelei expresii şi va lua foarte în serios ceea ce Dumnezeu a spus în legătură cu prietenii Săi.

Aş prefera să fiu prietenul lui Dumnezeu 

Te consideri servitorul sau prietenul lui Dumnezeu?

 “O,” s-ar putea să spui, “mă consider chiar mai mult. Mă consider fiul lui Dumnezeu.”

De ce este mai bine să fii fiul lui Dumnezeu?

 “A, deoarece fiii au drepturi, iar eu preţuiesc drepturile pe care Isus le-a obţinut pentru mine cu un preţ aşa de mare.”

Am auzit un om spunând recent la amvon: “Când voi ajunge la cer şi Îl voi întâlni pe Dumnezeu şi Se va mira cum e posibil să existe acolo o persoană aşa ca mine, tot ce am de făcut este să-I arăt drepturile mele. Nu este neapărat nevoie ca El să mă placă. Nu trebuie decât să vadă dreptul pe care îl am de a mă afla acolo.”

Pentru mine, acesta este limbaj de servitor. Şi cu siguranţă nu este prea prietenos. În plus, cunosc mulţi copii care nu sunt prieteni cu taţii lor. Absalom a fost fiul lui David, dar a fost cel mai mare duşman al lui. ²³

Deci, în ce mă priveşte, mai degrabă aş dori să fiu prietenul lui Dumnezeu decât să fiu fiul Lui. Dar, din fericire, noi putem să fim toate aceste trei. Nu trebuie să alegem.

Eu cred că este o mare onoare să fii servitorul lui Dumnezeu şi în special să fii considerat unul credincios.

Este, de asemenea, un mare privilegiu să fii numit fiul lui Dumnezeu. 

Dar mai presus de toate, mai degrabă aş dori să fiu prietenul Său. Prietenul Său încrezător şi demn de încredere.