Ani de zile au predicat la amvoanele noastre despre ea.

Ani de zile au predat în școlile adventiste despre ea.

Ani de zile au scris în publicațiile adventiste sau pe net despre ea.

Ani de zile a fost studiată, analizată, dezbătută, de la grădiniță până la seniori, în școala de sabat.

Niciodată nu le-a trecut prin cap că este exact despre ei, cei care astăzi se opun cu îndârjire și cinism soluției simple, unice și gratuite pe care Dumnezeu o propune poporului Său.

…

„Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăși alţi robi și le-a zis: ‘Spuneţi celor poftiţi: «Iată că am gătit ospăţul meu; juncii și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.»’ Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui și altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mâna pe robi, și-au bătut joc de ei și i-au omorât” (Matei 22:2-6).

…

Această parabolă este o descriere fidelă a reacției poporului lui Dumnezeu la oferta cerului, iar sensul ei escatologic nu poate scăpa nimănui. Deși este adevărat că s-a întâmplat în fiecare generație, este la fel de adevărat că atunci când invitații vor răspunde chemării Împăratului, bătălia dintre Hristos și Satana va lua sfârșit. Căsătoria aceasta pune punct marii controverse.

Dar „ei” n-au vrut să vină la nuntă. Și am predicat despre „ei” permanent, fără să observăm că refuzul lor a împiedicat nunta. Alți și alți robi au fost sacrificați de Împărat, în speranța că prietenii Săi se vor sătura odată de împărăția întunericului și se vor decide să lumineze pământul cu slava lui Dumnezeu.

Și ce observăm astăzi? Cum reacționează prietenii împăratului la invitațiile de nuntă? Batjocură deschisă, sarcasm, ură, mânie, spirit de gloată. Vuiește internetul de bătaia lor de joc, de atacurile la persoană, de expresii care fac să roșească și serverele prin care sunt distribuite.

Ei, care au predat și predicat ani de zile că atunci când vor sosi mesagerii cu invitațiile de nuntă, aceștia vor fi batjocoriți și omorâți, acum ei fac exact acest lucru. Și nici nu le trece prin minte că exact despre ei au predicat.

Ultima parte a pasajului din Matei — „Ceilalţi au pus mâna pe robi, și-au bătut joc de ei și i-au omorât” — este foarte interesant redată în engleză. Expresia tradusă în română prin „ceilalți” este în KJV „the remnant,” a cărei traducere directă (și foarte potrivită în context) este „rămășița.” Adică Biserica Rămășiței, onorabila și indispensabila Laodicea.

Dacă în alte generații prietenii Împăratului doar au refuzat politicos invitația, și „n-au vrut să vină,” preocupați mai mult de holda și negustoria lor, „rămășița” s-a coborât la o mojicie mult mai reprobabilă decât a celor din anii precedenți. Ei „au pus mâna pe robi, și-au bătut joc de ei și i-au omorât.”

De aceea și răspunsul Împăratului va fi pe măsura faptelor lor: „Treceţi după el în cetate și loviţi; ochiul vostru să fie fără milă și să nu vă înduraţi! Ucideţi și nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii și pe femei, dar să nu vă atingeţi de niciunul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locașul Meu cel Sfânt!” Ei au început cu bătrânii care erau înaintea Templului” (Eze 9:5-6).

În fața acestei dramatice devastări finale, singurul loc de adăpost va fi cămara de nuntă a Sfintei Sfintelor, dincolo de perdea, acolo unde Hristos a intrat ca Înainte-mergător al nostru, când a fost făcut „preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec.”

Și de ce vor ajunge în această situație disperată, să batjocorească invitația la Nuntă și să omoare pe mesageri?

Deoarece nu au putut să creadă că „Hristos a venit să ne facă părtași de natură divină, și viața Lui declară că omenescul unit cu divinul nu comite păcat” (MH 180). 

Nu au putut să creadă că expresia biblică „nunta,” „căsătoria,” înseamnă unirea omenescului cu divinul” (COL 307).

Nu au putut să creadă că Martorul Credincios este „credincios” când le spune că nu au haină, aur, doctorie.

Nu au putut să creadă că solia Jones&Waggoner este „începutul luminii îngerului care va lumina tot pământul cu slava ei” (RH 22 nov 1892).

Nu au putut să creadă că „legea este o transcriere a caracteului lui Dumnezeu” (COL 315).

Nu au putut să creadă că ultima lucrare a lui Dumnezeu de pe pământ, „voi fi sfințit în voi sub ochii lor” (Eze 36:23), înseamnă ispășire finală, punerea împreună a celor două părți despărțite de păcatul lui Adam: omenescul și divinul.

Vor vedea cu disperare cum ani de zile au predicat chiar despre ei, și cât de adevărată a fost avertizarea: „Din cuvintele tale vei fi scos fără vină, și din cuvintele tale vei fi osândit” (Mat 12:37).

Ne-am fi bucurat ca transpirația rece care i-a apucat să se transforme în sânge; degeaba, se transformă în bătaie de joc și salivă stropită pe toți pereții agorei noastre digitale.

Într-o astfel de vreme, înțeleptul trebuie să tacă…