„Ploaia târzie promisă, vine din mari depărtări,

Unda ei vine voioasă, şi-aduce pline puteri”

 

Aceasta a fost melodia care a hrănit aspiraţiile a generaţii de adventişti pentru o revărsare bogată a Duhului Sfânt care să ducă lucrarea lui Dumnezeu de pe pământ la o încheiere rapidă. Sabat de sabat undeva pe glob oameni cântă, predică şi se roagă pentru ca “ploaia târzie promisă,” dar încă absentă până acum, să ne fie trimisă “din mari depărtări.”

Dacă ploaia târzie promisă ar veni “din mari depărtări,” poporul nostru ar primi-o cu mare bucurie, şi-ar deschide inima ca la cincizecime şi ar fi dispus să suporte consecinţele furtunii iscate de venirea acelei ploi. Problema noastră capitală este că Dumnezeu a trimis deja “ploaia târzie promisă,” dar ea nu a venit “din mari depărtări,” aşa cum spera biserica, ci doar de la Minneapolis. Fruntaşii noştri au privit la ea, au măsurat-o pe toate părţile şi au refuzat-o, căci ea nu avea “nici frumuseţe, nici strălucire care să atragă privirile,” nu avea “nimic care să ne placă” şi nici nu venea “din mari depărtări,” aşa cum visam noi.

Lumina venită în 1888 şi care urma să se transforme în marea strigare nu a oferit puterea şi strălucirea anticipate de biserica rămăşiţei. Ea nu a produs “semne şi minuni,” vorbire în limbi sau botezuri spectaculoase. Nu purta nici o semnătură cerească şi nici nu au fost văzute limbi de foc pe umărul delegaţilor la acea sesiune. Era clar că ea nu venea “din mari depărtări.” Convingerea generală a fost că nu este produsul autentic de care are nevoie biserica. Aşteptarea a fost reluată, rugăciunile au continuat şi continuă până în ziua de azi. Ne dorim o ploaie târzie care să vină “din mari depărtări” şi să ne aducă miraculoase “pline puteri.” Puterea, fascinaţia dintotdeauna a poporului lui Dumnezeu…

Dumnezeu a trimis ploaia târzie promisă, dar ea nu a fost sunet şi lumină, ci “un învăţător al neprihănirii.” Mireasa lui Hristos nu avea nevoie de miracole, ci de o înţelegere corectă a caracterului lui Dumnezeu, de o imagine autentică a neprihănirii lui Hristos. Ziua ispăşirii pentru cei vii urma să inscripţioneze caracterul lui Dumnezeu în templul inimii lor, lucru imposibil de realizat dacă acel caracter nu era înţeles corect. Sub ploaia târzie promisă, caracterul lui Hristos urma să fie “desăvârşit reprodus” în poporul Său.

Dar poporul Său Îl cunoştea pe Hristos mai mult din descrierile Acuzatorului. El era perceput ca un Miel mânios, care urmează să nimicească gloatele înrobite în păcat. Puterea Sa era înţeleasă în termenii capacităţii de distrugere a opoziţiei. Noi lăudam puterea distructivă care emana din palmele Sale rănite. Ne bucuram la gândul că Dumnezeu va prăpădi pe cei ce prăpădesc pământul.

Acestea sunt distorsiuni serioase, pe care solia neprihănirii lui Hristos urma să le clarifice. Dar solia a fost respinsă, şi, “prin acţiunea propriilor noştri fraţi,” a fost ţinută departe de lume. Între timp, continuăm să cântăm că urmează să vină “din mari depărtări” o putere care să justifice poziţia noastră deformată despre suveranitatea lui Dumnezeu. Dar ea nu va veni niciodată în aceşti termeni, căci “forţa constrângătoare” nu se găseşte în împărăţia neprihănirii.

S-a mai întâmplat odată, în istoria poporului ales, când sfinţii aşteptau putere “din mari depărtări,” dar s-au trezit pe cap cu un “Învăţător al neprihănirii” venit doar din Nazaret. Se aşteptau la un conducător viteaz, de origine divină, dar au primit o reproducere a caracterului lui Dumnezeu în trup păcătos, care i-a revoltat profund. În ochii lor, neprihănirea lui Hristos era slăbiciune, dragoste neputincioasă, umilinţă laşă, retorică sterilă. Urmaşii lor se roagă şi astăzi la Zidul Plângerii să le fie trimis Mesia cel făgăduit, dar care să vină neapărat “din mari depărtări.” Nici nu-şi imaginează că cineva este deja pregătit să joace acest rol măreţ, şi pe care ei îl vor primi cu mare entuziasm, căci va expune toate semnele cuiva care vine “din mari depărtări.”

Dacă nu dorim să agravăm confuzia din Babilon, pregătind omenirea pentru apariţia unui hristos mincinos, ar fi înţelept din partea noastră să ne întoarcem cu umilinţă la o reevaluare a soliei foarte preţioase despre neprihănirea lui Hristos. Poate vom descoperi în ea frumuseţea sfinţeniei bazată pe dragoste jertfitoare, onorând astfel pe Dumnezeu în lunga şi dureroasa bătălie din jurul legii.

...***...

Articole 2013

Parabole „de cel mai profund interes”

Calea în Sfânta Sfintelor

Viziunea tronurilor

Trenul de mare viteză

Urâciunea pustiirii așezată în Locul Sfânt