Iar acum, în această vreme de împlinire a speranţei tuturor veacurilor, în această vreme când adevăratul sanctuar este realmente pe cale de a fi curăţit, când lucrarea Evangheliei este pe cale de a fi împlinită şi taina lui Dumnezeu, într-adevăr, sfârşită, acum este vremea vremilor când cei ce cred în Isus, binecuvântaţii beneficiari ai preoţiei Sale pline de slavă şi ai minunatei Lui mijlociri în adevăratul sanctuar, vor fi pe deplin părtaşi la harul Său ceresc, când în viaţa lor se va realiza încetarea fărădelegilor, ispăşirea păcatelor şi aducerea neprihănirii veşnice.

Acesta este singurul şi sigurul scop al preoţiei şi lucrării lui Hristos în adevăratul sanctuar. Nu este suficientă această preoţie? Nu este slujba Lui eficientă pentru a-şi atinge scopul? Mai mult ca sigur, este. Numai pe această cale, a preoţiei lui Isus este posibilă desăvârşirea. Nici un suflet nu ar putea vreodată să realizeze de la sine încetarea fărădelegilor, ispăşirea păcatelor sau aducerea neprihănirii veşnice în propria viaţă. Pentru că totul trebuie făcut numai prin preoţia şi lucrarea Celui care S-a dat pe Sine şi care a fost dat pentru ca orice suflet să poată fi prezentat sfânt şi fără pată înaintea lui Dumnezeu.

Orice om a cărei inimă este înclinată spre adevăr şi dreptate doreşte aşa ceva. Ceea ce numai preoţia şi lucrarea lui Hristos pot să realizeze. Acum este timpul acestei realizări. Să credem, dar, în Cel care lucrează pentru ea şi să avem încredere că El o va face complet şi pentru veşnicie.

Este timpul şi este lucrarea despre care este scris că nu vor zăbovi. Şi de ce ar zăbovi? Când preoţia Marelui nostru Preot este eficientă şi când jertfa şi slujba Lui sunt eficiente pentru împlinirea făgăduinţei şi speranţelor oricărui credincios, atunci de ce să mai fie zăbavă în încetarea fărădelegilor, ispăşirea păcatelor şi aducerea neprihănirii în viaţa lor? Să ne încredem în El, lăsându-L să facă ceea ce pentru ce S-a pe Sine, ceea ce numai El poate să facă. Să ne încredem şi să primim plinătatea a tot ceea ce i se cuvine oricărui suflet care crede şi, implicit, se încrede în Apostolul şi Marele Preot al religiei noastre - Isus Hristos.

Am văzut, cornul mic - omul fărădelegii, taina fărădelegii - a pus preoţia sa omenească şi păcătoasă, lucrarea şi sanctuarul său în locul preoţiei, lucrării şi sanctuarului din cer, care sunt sfinte. În această preoţie a tainei fărădelegii, păcătosul îşi mărturiseşte păcatele preotului şi apoi continuă să păcătuiască. Într-adevăr, în această preoţie, nici nu se poate altfel, chiar dacă păcătosul şi-a mărturisit păcatele. Dar, din nefericire, nu este prea adevărat că şi dintre aceia care nu aparţin tainei fărădelegii, chiar dintre aceia care cred realmente în Isus şi în preoţia şi lucrarea Sa, îşi mărturisesc păcatele şi apoi continuă să păcătuiască? Este drept faţă de Marele nostru Preot, faţă de jertfa Sa şi faţă de binecuvântata Lui lucrare? Este drept să Îl punem astfel pe Hristos, să punem jertfa şi lucrarea Sa, practic, la acelaşi nivel cu acelea ale “urâciunii pustiirii”, afirmând în acest mod că în El şi în lucrarea Sa nu există mai multă putere şi virtute decât în cele ale “tainei fărădelegii”? Fie ca Domnul să Îşi ferească azi, fără zăbavă, biserica şi poporul, de coborârea la un aşa grad a Marelui nostru Preot, a impresionantei Sale jertfe şi a slăvitei Sale lucrări.

Încrederea noastră în Marele nostru Preot să ne fie adevărată ca şi lucrarea Sa. Printre protestanţi se face adeseori remarca neînţelepciunii oarbe a catolicilor atât de deplin încrezători în preotul lor. În ceea ce priveşte preoţiile pământeşti, este normal. Ba, mai mult, este chiar cuvenit să ai încredere în preot, dar acesta trebuie să fie preotul potrivit. Încrederea într-un preot fals este păgubitoare, dar principiul încrederii în adevăratul Preot este veşnic valabil. Şi Isus Hristos este adevăratul Preot. Prin urmare, orişicine crede în Isus Hristos, în jertfa făcută de El, în preoţia şi lucrarea exercitate de El în adevăratul sanctuar, trebuie nu numai să îşi mărturisească păcatele, dar, implicit, să aibă încredere neîntreruptă în acest Mare Preot, în lucrarea Lui în adevăratul sanctuar, lucrare de încetare a fărădelegilor, de ispăşire a păcatelor şi aducere a neprihănirii veşnice în inimă şi viaţă.

Neprihănirea veşnică, nu uitaţi. Nu o neprihănire pentru azi, iar mâine, din nou, păcatul. Aceasta nu este neprihănirea veşnică. Neprihănirea veşnică este neprihănirea adusă şi rămasă pentru totdeauna în viaţa celui ce a crezut şi şi-a mărturisit păcatele şi care continuă să creadă şi să o primească, nepăcătuind. Numai aceasta este neprihănirea veşnică, numai aceasta este răscumpărarea veşnică din păcat. Şi această nespusă binecuvântare, este darul plin de slavă al Lui Dumnezeu prin slujba cerească a Lui Isus Hristos în adevăratul sanctuar, rânduită pentru binele nostru.

Prin urmare, azi, chiar acum, când încă se mai spune azi, cuvântul Lui Dumnezeu pentru toţi oamenii este: “Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime.” Fapte 3,19-21.

Timpul venirii Domnului şi refacerii tuturor lucrurilor este, într-adevăr, chiar la uşă. Şi când va veni Isus, va veni să Îşi i-a poporul la El. Un popor “fără pată sau zbârcitură”, un popor “sfânt şi fără prihană”. Un popor în care să se vadă pe Sine reflectat în toţi sfinţii.

Şi înainte ca El să vină astfel, poporul trebuie să atingă această condiţie. Înainte de venirea Lui, trebuie să fim ajunşi la stadiul perfecţiunii în desăvârşita imagine a Lui Isus. Efes. 4,7.8.11-13.

Această stare de perfecţiune, această realizare în fiecare credincios a desăvârşitei imagini a Lui Isus este sfârşitul tainei Lui Dumnezeu - Hristos în noi, nădejdea slavei. Ea este împlinită în curăţirea sanctuarului, care înseamnă sfârşitul tainei Lui Dumnezeu, încetarea fărădelegilor, ispăşirea păcatelor, aducerea neprihănirii veşnice, pecetluirea vedeniei şi proorociei şi ungerea Sfântului Sfinţilor.

Cum timpul prezent este timpul când revenirea Lui Isus şi refacerea tuturor lucrurilor se află la uşi, iar desăvârşirea finală a sfinţilor trebuie să le preceadă, orice evidenţă ne face să ştim că acum suntem în vremea de înviorare, în vremea ploii târzii. Cum la fel de sigur, ne aflăm şi în vremea completei curăţiri de păcatele care au stat împotriva noastră. Iar această curăţire este tocmai lucrarea de curăţire a sanctuarului; este încetarea fărădelegilor; ispăşirea păcatelor şi aducerea neprihănirii Lui Dumnezeu, prin credinţa Lui Isus Hristos, în inimi, pentru veşnicie.

Această curăţire de păcate trebuie să preceadă primirea înviorării ploii târzii. Pentru că doar asupra acelor care au binecuvântarea promisă lui Avraam, se împlineşte făgăduinţa Duhului. Gal. 3,13.14. Iar binecuvântarea promisă lui Avraam vine numai asupra celor răscumpăraţi din păcat. Prin urmare, azi mai mult ca niciodată trebuie să ne pocăim şi convertim pentru a fi curăţiţi de păcate astfel încât o încetare deplină a fărădelegii să se întâmple odată pentru totdeauna în viaţa noastră şi neprihănirea veşnică să o ia în stăpânire; aceasta pentru ca plinătatea revărsării Duhului Sfânt să ne aparţină în acest timp de înviorare, de ploaie târzie.

Şi toate acestea trebuie făcute pentru ca solia Evangheliei Împărăţiei, solie aducătoare de roade, să fie predicată în toată lumea cu acea putere de sus prin care, pământul să fie luminat de slava ei.

 

Introducere 1  2  3  4  5  6  7  8  9  10  11  12  13  14  15  16  Concluzie